Echoes of the Feminine şi limbajul shakespearian universal, ce transcende cuvântul
Într-un întuneric disecat de lumini tăioase, câteva personaje, devenite embleme ale tragismului existenţei, devoalează răul supurând al unei lumi în care omul a făcut loc războiului, urii, setei de putere. Imaginea a fost dintotdeauna mai puternică decât cuvântul rostit, însă în versiunea scenică propusă de regizorul Laurenţiu Tudor, în spectacolul-colaj “Echoes of the Feminine”, cu fragmente din MacBeth, Coriolan şi Richard al III-lea, imaginea devine forţă gravitaţională. Ea nu este subsecventă cuvântului, ci cuvântul este născut şi hrănit din ea, la fel cum este născut şi limbajul semnelor, în primul spectacol de teatru pentru persoane cu deficienţe de auz pe care l-am văzut până acum în Craiova.
Echoes of the feminine este o expoziţie de tablouri scenice care descriu violenţa şi pierderea, disperarea, moartea, durerea, viciul într-un manifest preponderent vizual, care invită la reflecţie. În personaje nu mai identificăm poveşti, ci simboluri. Iar personajele principale nu mai sunt decât puncte ale declicului, sorgintea unui eseu despre existenţa marcată de război, care aduce mai multă lumină pe femeia din ungherul tăcut. Reflectorul caută colateralul. Amprenta lăsată pe femeia-soţie, pe femeia-mamă, pe origini. Pe bărbatul-copil. Bărbatul care nu e încă bărbat şi care nu scrie încă destine. Pe mama care creşte bărbatul care urmează să scrie destine. Şi pe femeia care nu moare, ci rămâne vie, femeia care trăieşte cu moartea.
Echoes of the feminine nu este atât un spectacol de teatru, cât un eseu transpus pe o scenă, o propunere de explorare a textelor lui William Shakespeare dintr-o perspectivă care rămâne, din păcate, actuală, indiferent de epoci.
Echoes of the Feminine explorează “subtilităţile complexe ale conflictului dintre domestic şi politic şi impactul devastator pe care războiul îl are asupra femeilor”, se arată în synopsisul spectacolului.
O succesiune de imagini legate de relaţia omului cu războiul şi relaţia femeii, cu multiplele ei roluri, cu bărbatul. O analiză existenţială în care pasajele din piesele lui Shakespeare aduc cu vopseaua aruncată de Pollock pe pânzele sale. Pete care construiesc haosul lumii.
Care este sursa răului? Cine îl creşte, cine îl hrăneşte, cine trăieşte cu urmările lui?
Echoes of the Feminine este un “performance”, un spectacol de atmosferă, în care te vei rătăci dacă îţi propui desluşirea unor borne narative care să îl delimiteze şi să producă explicaţii. Nu narativul este liantul, ci întunericul vieţii. Nu vocea, ci ecoul.
În acest eseu scenic, să construieşti personaje din frânturi de text este o provocare colosală. Creezi, de fapt, cărămizi, nu edificii. Iar la final, rămâi cu dărâmăturile. Ca după orice război. Pentru că Echoes nu este o construcţie, ci o deconstrucţie. Pe acest teritoriu nesigur, rupt din start în bucăţi, actorul caută sensul jocului într-un detaliu, într-o frază, într-o situaţie care devine, pentru el, întreaga sa noimă. Şi, în această căutare a bucăţilor de cărămidă, Theodora Bălan, Radu Tudor, Cătălin Vieru şi tânărul Robi Firu reuşesc să convingă. Eminamente nonverbal. Textul este completat de momente coregrafice de intensitate, coerent amplasate în spectacol sub îndrumarea Cameliei Neagoe.
În ceea ce priveşte pasajele rostite, nu poate fi trecut cu vederea splendidul monolog al lui Radu Tudor în rolul lui Richard al III-lea, demn de orice mare scenă, deşi atât de bine încadrat în spaţiul unic al Tipografiei. Un spaţiu ideal pentru această montare cu o scenografie minimă, dar valorificată atât de bine, în dulcele stil contemporan, care esenţializează mesajul în loc să îl îmbrace. Excelentă ideea cubului negru din panglici, atât de versatil, şi notabilă simbolistica subtilă a costumaţiei. Spectaculoasă coroana lui Richard, care este, în sine, un univers de simboluri.
Versiunea lui Laurenţiu Tudor este curajoasă pentru că se îndepărtează de clasic pentru a propune alte perspective. Ea este de apreciat atât prin mesajul codat în deconstrucţia textelor, în costume, în mişcare, în lumini şi în ritm, cât şi prin adaptarea pentru persoane cu deficienţe de auz.
Imaginea devine poveste, iar în simplitatea care devine forţă per se aş putea spune că se simte influenţa lui Declan Donellan, Laurenţiu având deja două spectacole importante în portofoliu în care a colaborat cu britanicul, din postura de asistent de regie.
Teatrul senzorial, în care lumina şi întunericul, tăcerea şi ritmul devin capitole importante ale expresivităţii este nu doar actual, ci larg accesibil, pentru că nu e nevoie decât să te laşi purtat în atmosfera creată pentru a percepe jumătate din mesaj.
Iar formula Echoes of the Feminine este cu atât mai interesantă cu cât spaţiul teatral este la fel de neconvenţional ca propunerea scenică. Tipografia este, din acest punct de vedere, o oază plină de prospeţime şi de oportunităţi în peisajul teatral din Craiova.
Echoes of the Feminine a fost selecţionat pentru a participa la Festivalul Internaţional Shakespeare din acest an. Pare firesc ca acest festival să înghită cât mai mult din scena independentă, experimentală, neconvenţională, pentru o versiune completă a fenomenului artistic contemporan. Iar ecourile lăsate de Echoes of the Feminine post-spectacol sunt semn că e o experienţă de încercat.
Foto: Cosmin Kleiner