Cărți, toate pânzele sus!

Ei da, asta chiar îmi place! Cărți într-un tablou. Nu e ușor deloc, așa că o să îți întorc această solicitare, ca să vedem ție cum îți iese. Și țin să încep prin a-ți mărturisi că am omis una dintre cerințe, așa  că nu stau bine dacă ai baremul în față. Am ales trei, nu cinci cărți, pentru că nu iubesc așa ușor.

Așadar, iată cărțile mele preferate din ultima vreme și tablourile care le întovărășesc.

Iarna Vrajbei Noastre, John Steinbeck. A fost cel mai dificil să aleg, mă gândisem la ceva de Vermeer, după care mi-am dat seama că nu există un camarad mai bun decât Degas, cu balerinele lui. De ce? pentru că totul stă în echilibru. Iar tabloul acesta, intitulat „Așteptare”, cu întunericul alături de albul acela care își odihnește echilibrul este mai mult decât aș fi putut spera. Ca să o spun, totuși, Ethan este balerina mea.

Apoi este Stefan Zweig, cu Amintirile unui european, pe care o îndrăgim la comun, și căreia mă gândisem inițial să îi aloc Persistența Memoriei, cu ceasurile moi ale lui Dali. Însă dincolo de asocierea cu timpul, pentru mine persistența este a culorilor proaspete dintr-o Vienă înfloritoare, însorită, culturală. Și asta e mai aproape de ….O duminica dupa amiaza in parcul La Grande Jatte (Georges Seurat).

Și o a treia ar fi Autobiografia lui Mark Twain, pentru că el este cel mai spiritual prieten pe care mi l-a dat literatura și umorul său funcționează de fiecare dată. Și pentru asta m-am gândit la Magritte, pentru că o autobiografie este ca un autoportret și l-ar caracteriza pe Twain un autoportret cu un măr în loc de cap. Fără nicio aluzie filosofică! Acestea fiind spuse, iată-l pe Mark Twain în „Fiul Omului”. Îi șade bine.

Rândul tău!

Din seria „Scrisori către Miha”.