Panseuri aleatorii înainte de o simplă zi

de Anda

Singura lecție pe care ne-o dă un An Nou este că începuturile nu țin de cronologie, ci de ceasuri mai degrabă lăuntrice, cu mecanisme profund personale și greu de armonizat cu un Timp obiectiv și distant. Nu ne putem apropria Timpul tuturor și nici nu are sens să încercăm să o facem. Mai degrabă ne-am întoarce către noi înșine încercând să ne ascultăm și să detectăm ritmul nostru individual, care ar fi cea mai bună călăuză în orice călătorie. Dacă Timpul ăsta metafizic și imposibil de subordonat m-a învățat ceva până acum a fost că maturitatea potolește într-un mod condamnat adesea pe nedrept, căci atunci când valurile se domolesc, apele devin mai limpezi. Poate că am pierdut din farmecul învolburării, dar am câștigat o vedere clară și curajul de a o folosi.

Câștigurile din ultima vreme: să savurez tihna atunci când o am și să nu o mai încurc cu plictiseala, să savurez plictiseala atunci când vine în cantități rezonabile, să mă bucur mai mult de aprecierea celorlalți fără a lăsa modestia să mă autolimiteze prea tare, să mă îndepărtez de lucruri și oameni a căror cadență nu îmi sună cum trebuie cât mai repede, fără resentimente și fără judecăți prea aspre, să fiu mai blândă (și încă mă străduiesc la acest capitol), să profit din plin de timpul cu oamenii pe care îi iubesc, chiar dacă uneori pare frustrant de insuficient, să cred în ce pot și în ce știu, să îmi amintesc să vreau și să am curajul să încerc.

Vine un an nou, dar prima lui secundă ne va găsi la fel. E bine să știm că schimbările și dorințele nu se ascund în ceasurile care încă nu au venit, ci undeva adânc, înăuntru. Tic-tac.