Venus, Adonis, Valentina

de Anda

Recitalul Valentinei, din a șaptea zi de Festival Shakespeare a fost, fără dubii, momentul de strălucire, devansând cu ușurință spectacolul ”principal” pregătit pentru sala mare a Teatrului Marin Sorescu, Iulius Caesar al armenilor din Erevan.

Actrița Valentina Zaharia și regizoarea Ioana Petre reușesc un spectacol al cărui farmec se înfiripă discret, apoi crește gradual, pe măsură ce trecerile de la un personaj la altul devin mai multe și mai intense, astfel încât până la final ești prins cu totul într-o pânză țesută fin de o chitară și o artistă. Atmosfera este perfect conturată prin lumini și prin momentele de muzică clasică, iar spațiul scenic resimte pulsul fiecărei mișcări, al fiecărui gest. Mișcări care prind formă poetic, de parcă liricul textului s-ar răsfrânge asupra modului în care Venus și Adonis își poartă viața pe brațe, pe picioare și pe chip.

Expresivitatea Valentinei și transpunerea sa în personaj sunt formidabile. Alunecă firesc de la o Venus frământată în mrejele iubirii la un povestitor lucid și, pe alocuri, ușor zeflemitor, sau către un Adonis reticent față de periculoasa vrajă a dragostei. Și reușește să creeze, prin retorică, un univers în care accepți să fii atras fără obiecție. Unul dintre cele mai mari merite ale actorilor care au curajul de a face un one-man/woman show este de a-l ține pe spectactor atent din prima secundă până în cea de-a doua, a zecea, a o suta și până la ultima. Meritul Valentinei este cu atât mai mare dacă a reușit să facă asta cu un text liric, destul de dificil. Spectacolul său este unul dintre cele mai fermecătoare și elegante omagii aduse unui text de Shakespeare.

*

Din păcate, deși așteptam cu nerăbdare spectacolul Teatrului Dramatic din Erevan, Armenia, din aceeași seară, reprezentația mi s-a părut cea mai săracă în conținut artistic de la această ediție de festival. Abordare simplistă, cu interpretări prea melodramatice și cu o muzică teribil de prost utilizată. În încercarea a de a spori efectul artistic, fundalul sonor, pe alocuri folosit la un volum mult, mult prea mare s-a transformat mai degrabă în kitsch, iar partea a doua a spectacolului a părut  din ce în ce mai stoarsă de vlagă și se inspirație și, prin urmare, tot mai greu de suportat.

 

Anunțuri