Pesimismul din culise

de Anda


„Cabina Artistelor“, în regia Ralucăi Păun, este un fel de metaspectacol, un teatru despre teatru. Mai mult, despre ce se găseşte dincolo de teatru, aşa cum îl vedem noi, un spectacol despre culise. Despre actori care sunt, în spatele scenei, oameni care au o viaţă bine delimitată de rolurile pe care le interpretează în faţa publicului. Însă peisajul creat de autorul textului, Arnost Goldflam, este parcă prea cenuşiu. În încercarea de a sublinia faptul că, dincolo de scenă, orice actor este asemenea nouă, cu problemele sale, cu zile proaste, cu orgolii, Goldflam aruncă în derizoriu, pe alocuri, teatrul ca formă de artă. El (teatrul) devine, în cabina artistelor, un simplu „job“, un loc de muncă unde trebuie să mergi chiar şi când nu ai chef, unde pasiunea s-a pierdut între o despărţire, o sarcină neprogramată şi sentimentul de inutilitate venit odată cu anii. Ne întâlnim cu patru actriţe care ne expun, în şaizeci de minute, viaţa lor neromanţată:  Tamara Popescu, în rolul actriţei peste care au trecut anii şi care nu se mai regăseşte în noile liste cu distribuţia, Corina Druc, în rolul femeii ajunse aproape de 40 de ani, ale cărei probleme în viaţa personală o fac să trateze teatrul ca pe o datorie de serviciu, Monica Ardeleanu, în rolul actriţei care încă speră la roluri mari şi la filme, dar mai mult din orgoliu şi nevoia cerebrală de a accede în carieră şi mai puţin datorită faptului că pe scenă se simte acasă, Maria, tânăra actriţă care primeşte roluri, dar care tratează, aparent, cariera sa cu superficialitate, fiind la vârsta la care îndrăgostitul este „activitatea“ către care îşi canalizează cea mai mare atenţie. Autorul reuşeşte, negreşit, să ne transmită mesajul său, să ne amintească, prin personajele sale, că în spatele scenei există o viaţă la fel ca a noastră, iar actorii, lipsiţi de siguranţa textului, trebuie să trăiască fără a şti cum vor evolua lucrurile până la căderea cortinei. Dar transmite acest mesaj, creionând o lume a teatrului secătuită de pasiune. Şi aş vrea să cred, încă, într-un teatru cu actori care nu şi-au pierdut-o.

Anunțuri