Bach, între nu și mu

de Anda

„Fără Bach, teologia ar fi lipsită de obiect, Facerea ar fi fictivă, iar neantul – peremptoriu. Dacă e cineva pe lumea asta care să-i datoreze totul lui Bach, acela e Dumnezeu.” Așa spunea Cioran. Am citit în pliantul primit înaintea concertului.

Dar scaunele Filarmonicii nu au fost invadate de credincioși veniți să asculte muzica celui care îi dă formă Divinității prin sunete. Dintr-un oraș de 250 000 de oameni, o sală de 400 de locuri a fost pe jumătate goală. Aș spune ce contează? au umplut-o Bach, Răzvan și pântecele violoncelului. Dar contează. Contează când din 250 000 de oameni, nu se găsesc 400 care să răspundă la întrebarea Vă place Bach? Contează când cluburile în care cântă indivizi promovați pe Kiss și Zu se umplu până la refuz, deși biletul costă mai mult decât la Filarmonică.

De când a pășit pe scenă, mă tot întreb: oare cum se simte când vede atâtea scaune goale? Oare un artist căruia i se întâmplă asta dă totul, într-o astfel de seară, pe scenă? Nu e o chestiune de profesionalism, ar însemna că tot actul acela din fața publicului să fie mecanică pură. E o chestiune de suflet. Dacă e prea mult oxigen în sală, parcă e greu să fii tu întreg. Chiar dacă închizi ochii. Când îi deschizi și te ridici pentru aplauze, golul e acolo.

Sau poate că Cioran și Răzvan l-au mâniat pe Dumnezeu cu adulația lor pentru Bach, cu cele 6 suite alcătuite din 6 momente. 6 cu 6 înseamnă două treimi de drăcie, nu?

La un moment dat mă gândeam la clipul ăla de pe Youtube cu vacile. Poate de asta avem nevoie. De vaci. O cireadă melomană. Garantez că ar fi o audiență mai valoroasă decât multe altele. Vaci, da, vaci.

Vă place Bach? Mu.

Anunțuri