O furtună de sub pleoape

de Anda

Sâmbătă am asistat la o furtună. Cea a lui Shakespeare, cea a lui Purcărete.  Premiera Teatrului Naţional Marin Sorescu, un spectacol care gravitează în jurul replicii shakespeariene: “Suntem plămădiţi din aceeaşi materie din care sunt făcute visele şi această mică viaţă este cuprinsă  într-un somn”.

Primul indiciu l-am ochit, fără să-i înţelegem de la început însemnătatea, pe coperta programului piesei, unde apărea Prospero (Ilie Gheorghe) dormind.

De fapt, toată povestea este materializarea unui vis, cel al lui Prospero, care devine astfel stăpânul lumii de pe insula din Furtuna. Desigur, explicaţia originală este că Prospero o ucide pe vrăjitoarea insulei, mama lui Caliban, şi îi ia locul. Dar puterea magiei lui Prospero stă, în spectacolul lui Purcărete, în simplul fapt că acesta este cel care visează, devenind, astfel, creatorul.

În această lume onirică, frumoasa fiică a lui Prospero, Miranda, se suprapune monstruosului Caliban, ambele personaje fiind interpretate de Sorin Leoveanu, care nouă ni s-a părut că nu a demarcat (intenţionat) foarte clar cele două roluri, marea diferenţă făcând-o rochiile de hârtie purtate de Miranda, rochii pe care Leoveanu le rupea sălbatic când devenea Caliban. Totuşi, într-o anume scenă, Miranda se apropie de tatăl său cu un ciocan, fiind foarte aproape de a-l ucide, reducând puternic diferenţa dintre cele două personaje. Cum bine spunea un spectator, Leoveanu amintea, pe alocuri, de schizofrenicul Gollum al lui Tolkien.

Scenografia lui Dragoş Buhagiar este un adevărat deliciu vizual: o încăpere întoarsă cu susul în jos: candelabrul este întors invers, la fel şi dulapul din care ies personajele (şi care i-a amintit altui spectator de dulapul Cronicilor din Narnia), podeaua este, de fapt, un tavan. Probabil inversarea aceasta a venit în sprijinul ideii că lumea întruchipată era, de fapt, o proiecţie onirică a lui Prospero (care ne aminteşte de proiecţia inversată din optică, gândiţi-vă la oamenii care se văd cu susul în jos în faţa vizorului).

Atmosfera este apăsătoare, lumina scăzută, spaţiul închis şi personajele contribuind din plin la conturarea unei lumi întunecate.

Alături de Prospero şi de Miranda/Caliban, personajul care iese în evidenţă este Ariel (Valentin Mihali), spiritul albastru cu nas de clovn care împlineşte ordinele lui Prospero. Celelalte personaje nu par decât să susţină universul celor trei: al creatorului, al celui care îi execută planurile şi al fiicei sale/robului său.

Muzica este şi ea unul dintre elementele-cheie, sprijinind din plin imaginile puternice. Cântecul vrăjit al spiritelor şi Preludiul lui Wagner din opera Aurul Rinului sunt fundalul perfect pentru visul creator al lui Prospero.

De văzut.

Anunțuri