Echilibru

de Anda

Îmi notez visele pe un carneţel. Aştept, între timp, să se aştearnă liniştea. Să se aşeze toate gândurile amestecate în haosul temerilor, să îngheţe mişcarea browniană care îmi deconcertează tăcerile. Să se îngroaşe sârma pe care fac echilibristică, să devină pod, să mă treacă în partea aceea unde zâmbetul are culoare. Mi-e frică de fiecare dată când alunec către întrebările căutătoare de sens, căci nu am firimiturile cu mine şi nu ştiu dacă o să mai găsesc drumul înapoi. Începe să crească în mine nostalgia pentru copilul de acum câţiva ani, copilul care îşi dorea să se facă mare, să se dea cu ruj şi să înveţe cum se sărută.

 

Anunțuri