Umor (negru) II

de Anda

Niciodată nu am reuşit să ajung la mintea patronului unei firme de pompe funebre. Însă poveştile unor agenţi de vânzări au aruncat lumină asupra acestei lumi înnegurate care, într-un avânt de ironie, proclamă o confortabilă mijlocire a drumului către luminiţa de la capătul tunelului – uneori în cele mai bizare feluri cu putinţă.

Mi-ar fi greu să refac traseul dialogului ce însoţea cafeaua de dimineaţă de la birou, însă, printre altele, am ajuns să vorbim despre piaţa de publicitate pentru serviciile funerare. Aşa am aflat că o firmă oferă o reducere considerabilă clienţilor fideli, ceea ce presupune, ne-am gândit noi, să ai darul pisicii sau să te ridici, la propriu, din mormânt. Numai că, într-un astfel de caz, ne întrebăm dacă nu poţi refolosi, totuşi, sicriul de care dispui. În orice caz, strategia de marketing amintită merită pe deplin să fie supusă unui studiu aprofundat.

Dacă afaceriştii noştri se înfioară când trece câte o ambulanţă pe stradă, evident că nu o fac din spaimă sau tristeţe, ci din scânteia sumbră pe care o aprinde în mintea sa: „Un posibil client”, zice el cu un rânjet morbid. Nu există muzică mai înălţătoare decât sirena unei ambulanţe.

Într-o conversaţie privind scăderea vânzărilor, clientul dă verdictul. „E clar, ce mai încoace şi încolo, ducem lipsă de „marfă”.” Prezenţa de spirit a agentului naşte, spontan, replica: „Marfă ar fi destulă, dar e în două picioare”.

Anunțuri