Iertări

de Anda

Mi-am amintit zilele astea despre blogul dispărut al Liliacului Violet şi despre articolul savuros despre frigiderul cel nou. I-am spus să scrie iar şi aştept cu înfrigurare s-o facă. Mi-e dor să o văd scriind la limita dintre intimitate şi detaşare, impunând distanţa aceea socială pe care tinde mereu să o încalce. I-am dedicat un personaj astă seară şi sper s-o inspire.

Nu mă amăgesc cu gândul că vom începe să alergăm cu spatele, aşa cum prea bine îi reuşeşte lui Lucian, însă mi-aş dori să fiu încrezătoare, să mă complac în credinţa că lucrurile bune reapar într-o formă sau alta. Marele An zicea un filosof.

M. e unul dintre cei doi oameni pe care am reuşit să-i iert riscându-mi principiile. Uneori trebuie să mai faci şi asta. E o dovadă de loialitate de care puţini sunt capabili. Şi graţie neglijării principiilor, încăpăţânării şi cicatricilor, astăzi ne-am bucurat de o porţie delicioasă de râs asezonată cu chipsuri cu paprika şi cu îngheţată de vanilie Lido -o minunăţie, vă spun. Însă limita dintre înţelepciune şi principii este atât de tremurândă. Aş băga mâna în foc că Dumnezeu a pus un copil s-o traseze.

Concesiile sunt pertinente cât încă poţi sorbi o picătură din seva lor. Când te înfometează, e semn că înţelepciunea trebuie să atârne mai mult în talerul celuilalt.

Anunțuri