Ziua copilariei

de Anda

As vrea sa fiu undeva,departe,

-Nu stiu daca in spatiu sau numai in timp-

C-un salt peste moarte-

Numai o zi,bunaoara,

Dar aceea deplina,fierbinte,de vara.

Cand m-as trezi dintr-un somn adanc,

Clipind somnoros si indata starnit,

In zorii cu fragi de padure surasul pe zare ivit,

Sa aud trambitand din casa in casa,

Din lina-colina,

Si pana intr-alta sora-colina si mai albastra in lunga ei pelirina,

Cocosii clocotitori,

Cu crestele rosii in lumina de zori la marea zarii fereastra,

Si pana-n amurgul cu zare capsuna,

Fata in fata

Cu zarea in care rasare ascutit taureste cornul de luna,

Gand gata-i sa cada vanat de coapta,

Noaptea,

Pruna-n argintul de bruma,

Sa fiu peste tot

Cu talpi de pustiire.

O,dati-mi numai o zi,

Dar s-o vad,

S-o traiesc,

S-o framant,

S-o vaslesc,

Cu ochii in sus fulgerati de albastru

Si mana de copil pe vasla trufiei,

Sfoara inaltului zmeu incordat

In unde de briza,

Ca armasarul salbatec cabrat,

Cu zbarnaietoarea murmuratoare,

Ducand in inalt glas,ca lancea amiezii de vara.

Si cozi ca un cant de cocoare

In vastul aur de soare,

Sa ma simt intre cer si pamant ca un leu.

Eu,

Singur si-n voie,

Sa fiu numai eu pe pamant,stapan dupa voie,

Ca Noe in arca lui Noe,

Ca cine?

Cum era in pozele cartii iubite,Robinson,zis si Crusoe.

Apoi,cand doar iadul sa stie ce drac

Din nou va veni sa ma apuce-

Oriunde,cat vreau-

Sa ma inec in ierburi si graie de vara,

Facand zigzaguri si tumbe nauce

Si dantuind desucheat-paparud-habauce,

Sa ma simt,desi singur cu mine,

Bogat de atata amar de multumire

Si poate s-alerg dupa fluturi

Care clipesc

laolalta,

Abia in lumina,ca-n zare un sat romanesc

Printre ierburi,cu maci

De matase si soare,care sclipesc.

Sa stau cu fata in sus,

Rasturnat deodata din goana de cerb

La dulce racoare,sub nucul din fund,

Citind o carte cu inima-n file-

„Cei trei muschetari” sau „Haiducul”;

Deasupra-mi,cu frunza de vara,

Deplin sa ma-nvaluie nucul.

Cante si cucul pe craca lui: cu-cu.

Rasara din nou amiaza de closte cu cotcodacul,

Apoi din nou sa ma-ncing

Dintr-una intr-alta,

Sfinte!

O fuga!

Si tirez si zvarluga.

Sa fug si s-alerg

Prin marea lumina de vara

Dezlantuit

Pana-n amurg si-n steaua de seara,

Parca nu-n cer,ca un disc aruncat,

Ci chiar in gene,de-a dreptul ivita din mine,deodata!

Si-atunci,la capatul zilei de vara,

Cu inima-n mare galop

Flamand,

Fierbinte,

Cu parul nauc

Si tamplele ude

-N-a vede,n-aude-

Si cu genunchii zgariati

Si zmeul alaturi,ca scutul orasului dac,

Sa vin in goana acasa,

Spre blandul ietac,

Si-ndata,la buna fereastra a lampii de seara

Sa strig:

„Mama mi-e foame.Da-mi un covrig.”

Dar pe cine sa strig?

O!trista vara albastra,

Mormintele nu au fereastra.

E vara,

E soare,

Mi-e frig…

(Ionel Teodoreanu)

O tin aici, ca sa n-o mai ratacesc. Una dintre cele mai frumoase.

Anunțuri