vorbele unui mic infinit

de Anda

Niste descreierati cu gurile pline de tacere crunta isi aroga titluri nesabuite. Sunt stapani ai universului, ei, cei care nu spun nimic, cei care nu vad mai departe de propriul lor cer, care e mic si indesat, mic si cenusiu, mic si gol. Niciun zbor nu le traverseaza cerul, pentru ca aerul lor e murdar si imbacsit. Ce nevoie au ei de aripi? Ce nevoie au ei de nori? Ei sunt pana si deasupra cerului si deasupra-deasuprei cerului. Si calca orice aripa in picioare, zdrobesc  zborurile cand incearca sa mearga mai departe. Pentru ca trebuie sa paseasca, iar ei sunt deasupra tuturor. Alo, domnilor, ne doare! Dar suntem puternici. Si mai usori ca voi. Atat de usori, incat nu strivim nimic in calea noastra. Noi plutim, iar aerul nostru e tras in plamani de ingeri carora le este dor sa traiasca. Si atunci, atunci voi va transformati in niste puncte. Negre sub unghiile noastre infinite.

Anunțuri