lumina

de Anda

sunt dimineti in care nu il simt, desi mereu ma trezeste luminand. soarele. sunt diminetile in care ma trezesc amortita si pastrez noaptea in retina. am buzele amarui si pasii moi. iar gandurile le tin departe de mine, cat mai departe. soarele nu a fost niciodata mai presus decat oamenii. chiar daca locul sau e deasupra capetelor noastre.

am scris de multe ori despre oameni. am scris de cateva ori despre privitul inapoi. despre ramasul in urma. despre oamenii-drepte-transformate-in-semidrepte. inceputul e infinit, dar sfarsitul e cat  un punct. si nu este un punct gata sa explodeze, ci  o gaura neagra. un vulcan stins pentru totdeauna.

am refuzat sa mai cred in drepte inconjurate de infinit si am inceput sa le ocolesc. insa unii oameni mi-au aratat ca mai exista si cercuri. vreau sa cred in cercuri. ele nu au sfarsit. vreau sa cred in oamenii care lumineaza cercurile.

„ne vom intalni in locul unde nu exista intuneric”. mereu mi-a placut asta.

Anunțuri