jungla

de Anda

ma incearca neajunsul, sunt varata intr-un vartej de ceruri suprapuse, ceruri cu nori, ceruri cu ploi, ceruri cu soare, toate navalind, in reprize de isterie temporara, pe panza mea cenusie. toate se vor pictate. iar eu nu mai am pensule. unele s-au pierdut, pe altele s-a intarit vopseaua si cele putine care au ramas nu ma asculta. totul s-a salbaticit in mine, cresc liane printre linistile de somn, serpii se ascund in iarba inalta pana la genunchi. tot haosul lumii se coaguleaza in mici si mari insomnii, iar diminetile sunt pline de soare si tot mai golite de lumina. continuu sa cred ca, pana seara, situatia va deveni suportabila, caci omul este sortit resemnarii, insa pacea nu creste o data cu ierburile si maracinii ci cauta, mai degraba, luminisurile. asadar, in a doua parte a zilei, pentru ca nu domesticesc natura ce o ia razna inauntru, incerc sa ma catar in copaci si sa ma uit de sus,nestingherita, la orizont. am credinta ca,in curand, totul va deveni mai clar. se intampla, insa, intr-un mod aproape impertinent de surprinzator, ca orizontul sa nu se lase prada cataratorilor in copaci, astfel ca singura alternativa ramane curatarea intregului loc, eliberarea privirii din chingile salbaticiei si urmarea drumului catre pace, cu speranta ca pamantul calcat nu musca.